Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante. EXCLUSIV

Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante. EXCLUSIV
  • Publicat:

Ianis și Elena Hagi s-au cununat religios duminică, 14 iulie 2024, iar ProSport a aflat cât a mers darul la nunta fiului lui Gică Hagi.

Chiar și invitații „normali”, care nu fac parte din familie și nu sunt prieteni apropiați ai tinerilor căsătoriți au plătit sume importante de bani la petrecerea celor doi tineri îndrăgostiți.

Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi

Ianis și Elena Hagi s-au cununat religios în cursul zilei de duminică, 14 iulie 2024, la Biserica Sf. Visarion din București. Fericitul eveniment a fost marcat de o petrecere grandioasă, la care au participat nume celebre din fotbalul românesc și nu numai.

Nunta lui Ianis Hagi a avut peste 500 de invitați și a fost un prilej bun pentru aceștia să își etaleze bogăția, inclusiv în ceea ce privește cadourile pentru miri.

ProSport a aflat cât a mers darul în rândul invitaților „de rând”, care nu sunt rude apropiate cu cei doi miri. Din informațiile noastre, un cuplu „obișnuit” a plătit între 3.000 și 4.000 de euro pentru a „onora” cum se cuvine evenimentul organizat de familia Hagi. Deși încă nu s-au aflat sumele cele mai mari date la nuntă, cu siguranță că părinții celor doi și familia Becali formează TOP 3 al celor mai importanți plătitori, cu zeci de mii de euro oferiți lui Ianis și Elenei Hagi pentru un start cât mai reușit în mariajul lor!

Invitați unul și unul la „Nunta anului 2024”

Ianis Hagi și-a organizat nunta pe data de 14 iulie, chiar în ziua în care s-a disputat și finala EURO 2024. Fiul lui Gică Hagi și soția lui au avut invitați unul și unul la petrecerea care a avut loc la Palatul Știrbey. Printre persoanele care au luat parte la bucuria tinerilor căsătoriți s-au numărat nume mari din fotbalul românesc, precum Gigi Becali, Gică Popescu, Adrian Ilie, Cristi Chivu, Adrian Mutu sau Gabi Balint.

Totodată, o apariție impresionantă a fost cea a Simonei Halep, care a ajuns la petrecere împreună cu părinții. De la nunta lui Ianis Hagi nu au lipsit nici colegii din echipa națională a României, care au ales să-i fie alături „decarului” la cel mai important eveniment din viața de cuplu.

Ianis și Elena Hagi au fost în centrul atenției la valsul mirilor. Extrem de eleganți și emoționați, cei doi au ales să danseze pe o melodie interpretată live de Smiley. Muzica machedonească nu a lipsit de la nunta fiului lui Gică Hagi, iar Gigi Becali nu a ratat ocazia de a dansa ca în tinerețe pe melodiile interpretate de artiștii sosiți la petrecere.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut să audă de el
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut…
Echipamentele celor 36 de echipe din Champions League, de la cel mai frumos la cel mai urât! Liderul-surpriză
Echipamentele celor 36 de echipe din Champions League, de la cel mai frumos la cel mai urât! Liderul-surpriză
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
La 69 de ani, tanti Luţa şi-a salvat 20 de vecini din calea viiturilor.
La 69 de ani, tanti Luţa şi-a salvat 20 de vecini din calea viiturilor. "I-am tras, că nu am avut…
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
Ion Ţiriac i-a anunţat divorţul, iar Ilie Năstase a lansat acuzaţii incredibile: Aş face plângere la poliţie!
Ion Ţiriac i-a anunţat divorţul, iar Ilie Năstase a lansat acuzaţii incredibile: Aş face plângere la poliţie!
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Anunț pentru românii cu sobe pe lemne. Comisia Europeană a dat ordin. România are termen până în 2030
Anunț pentru românii cu sobe pe lemne. Comisia Europeană a dat ordin. România are termen până în 2030
Soțul Deliei, prima victimă a
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×